Inocenta

In liceu am scris o mica povestioara...Era prima data si cred ca si ultima cand povestea se scria pe a insasi...Mana imi alerga pe foaia de hartie si cuvintele nu se mai fortau sa evadeze din launtrul meu...Iata o varianta care mi-o aduc aminte:

A fost odata ca niciodata o familie de iepuri formata din mama iepuroaica si copilasul, pe care il chema Julien.
Intr-o zi, pe cand se plimba prin padure, Julien vazu un leu sarind asupra unei caprioare, muscand-o de gat, ucigand-o.Speriat a fugit, insa la un moment dat curiozitatea i-a invins frica si s-a intors...Vroia sa vada ce se intampla...Astfel il vazu pe leu cum sare asupra altei caprioare pe care la fel ca si precedenta a omorat-o.
Seara cand a ajuns acasa, i-a povestit mamei ce a vazut si a intrebat-o:

- Mama, de ce leul a sarit asupra celei de a doua caprioare desi era satul?

Mama nu i-a raspuns...A zambit amar si o singura lacrima i sa prelins din ochiul drept.

A doua zi, Julien se juca impreuna cu prietenul lui cel mai bun, Henri.Jucandu-se nu au bagat de seama ca un tigru le dadea tarcoale...La un moment dat, tigrul a sarit asupra lui Henri, l-a omorat, l-a sfartecat cu ghearele insa nu l-a mancat...
Julien a reusit sa scape..
Cand a ajuns acasa, i-a povestit mamei speriate de petele de sange de pe blana lui alba ca laptele de altfel, ceea ce s-a intamplat, dupa care a intrebat-o:

- Mama, de ce tigrul a sarit asupra lui Henri care era lipsit de aparare, l-a omorat, l-a sfartecat cu ghearele insa nu l-a mancat?

Mama nu a raspuns....A zambit doar amar si o singura acrima i s-a scurs din ochiul drept...

A treia zi, Julien se intalni cu un lup...neavand cu cine se juca, l-a provocat la joaca insa lupul era flamand.In acea seara Julien nu s-a mai intors acasa....Mama lui a pornit sa il caute, iar cand l-a gasit a observat ranile profunde de pe corpul copilasului ei....Julien era pe moarte, dar a apucat sa o intrebe:

- Mama de ce nu ne putem apara de cei puternici?

A rasuflat slab, a inchis ochii si si-a dat duhul.Mama i-a luat trupul inert in brate si a inceput sa planga....Lacrimile izvorau siroaie, netinand cont de zagazurile de mai inainte...Avea insa totusi o mangaiere: Copilasul ei era acum departe de orice intrebari a caror raspuns avea un gust amar, era o mica stea pe cer, pe care ea intotdeauna o va vedea.