Eram in fata bisericii la fel ca si alta data...Era de altfel locul nostru de intalnire nu e asa? Daca stau bine sa ma gandesc cum de am ajuns sa alegem tocmai acel loc din atatea locuri posibile unde ne-am fi putut intalnii nu imi dau seama...Totul a descurs la fel de natural, de la sine inteles ca si multe altele ce caracterizau relatia noastra.M-am hotarat sa intru in biserica si sa zic o rugaciune in incercarea macare de a incheia un armistitiu cu Dumnezeu si cu ceea ce este dupa spusele unora sufletul meu....Stateam inca aplecat cu mainile impreunate in rugaciune desii nu ma mai rugam...Cumva simteam ca e inutil sau oarecum un sacrilegiu ca ma rog in timp ce eu de fapt o asteptam....La fel ca intotdeauna cand a ajuns langa mine nu a sscos nici un cuvant...Am simtit doar o prezenta familiara ce s-a asezat alaturi de mine....Am recunoscut-o imediat desii aveam ochii inchisi...Am zimbit si desii nu am deschis ochii stiam ca si ea zambise.....Mi-a indreptat spatele si am privit-o....
_Vrei sa....?
-Shhhhh!
Am stat in tacere si o priveam rugandu-se....Nu mai era nevoie sa ma rog....Rugaciunea mea nerostita se si indeplinise....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
stii, eu imi amintesc foarte bine ziua aceea. imi amintesc ca ma intrat in biserica, m-am inchinat si m-am uitat exact in directia in care erai. stiam ca ma simti cum ma apropiu. iar zambetul meu de pe buze nu mi l-ar fi putut sterge nici un chin si nici un gand rau. ma intalneam cu tine. iar rugaciunea mea a fost un continuu: doamne, iti multumesc. i felt so safe.
RăspundețiȘtergere